Paris: De trei ori Cioran

Saturday, August 1, 2009 6:26:48 AM

Periodic, români celebri în Franţa (eventual şi pe alte meridiane…) revin în atenţia publicului librăriilor, editurile neocolindu-i, fie direct, prin (re)editări, fie ca subiect de studiu ori de inspiraţie. Am scris undeva despre monumentala biografie datorată lui André Le Gall «Eugène Ionesco. Mise en scène d’un existant spécial en son oeuvre et en son temps (Éd. Flammarion, Collection Grandes biographies, 617 p.)». Prin ianuarie, celebrul Prix des Deux Magots a fost acordat lui Bruno de Cesole pentru «L'heure de la fermeture dans les jardins d'Occident», un roman în care filosoful Frédéric Stauff este temeinic inspirat de personalitatea inubliabilă a lui Emil Cioran, pe care autorul, de altfel, l-a cunoscut bine. Şi tot Emil Cioran irupe deodată pe piaţa culturală cu trei prezenţe! (S-a mai întâmplat ceva semănător în februarie 2004, când Simona Modreanu apărea cu Cioran-monographie [Editura „Oxus”, colecţia „Les etrangers de Paris – Les Roumains”, coordonată de Basarab Nicolescu] şi Le Dieux Paradoxal de Cioran [Editura „du Rochers”]) Avem, astfel: - Cahier de l’Herne «Cioran», dirigé par Laurence Tacou et Vincent Piednoir, 540 pp., 39 euros; - La transfiguration de la Roumanie, Traduit du roumain par Alain Paruit. L’Herne, 344pp., 19 euros; - De la France, Traduit du roumain par Alain Paruit. L’Herne, 80 pp., 9,50 euros. Este un eveniment care nu poate trece puţin observat. Firesc, Le Point, Le Nouvel Observateur, Liberation, Le Figaro littéraire marchează şi comentează cele trei apariţii. Aflăm şi în El Mundo, din Spania, despre un adevărat „acontecimiento” (eveniment) produs de „L’Herne”: „Los desvelos fascistas del joven Cioran. 'La transformación de Rumanía' desentierra el oscuro pasado del filósofo” şi face o trecere în revistă a avatarurilor celui numit „un escéptico, un pesimista y un descreído”, a tentaţiilor şi „păcatelor” tinereţii, conchizând: „Emil Cioran convivió con sus pecados de juventud.” Tot aici avem un „Breviario de un joven pensador exaltado”, din ceea ce filosoful scria despre hitlerism, Italia, revoluţie… şi trimiteri la un interviu cu Alain Finkielkraut din Le Figaro littéraire. La acesta din urmă alegem să întârziem puţin, fiind domnia sa „un lecteur passionné de l'œuvre de Cioran” şi reuşind să arunce raze de lumină asupra „grandorii şi contradicţiilor unei opere întemeiate pe revocarea unei fascinaţii iniţiale pentru totalitarism”.
Descoperind traducerea integrală (Transfiguration de la Roumanie), Finkielkraut a înţeles mai bine rolul acestei cărţi în opera ulterioară a lui Cioran. Scormonitorii trecutului, atât de numeroşi azi, denunţă un fel de camuflare: Cioran şi-ar fi disimulat un păcat originar pentru a vinde occidentului o imagine acceptabilă. „Personal, nu cred că e vorba de o camuflare, ci mai degrabă de o conversie. Pentru Cioran, această carte de tinereţe – şi chiar de adolescenţă – este o ruşine. (…) Cioran şi-a ispăşit entuziasmele, s-a convertit la forma elegantă contra forţei elementare, la scepticism, la disperare radicală şi a scris în franceză. A ales Franţa nu ca o cetăţenie, cu ca limbă, pentru a scăpa de instinct. (…) Reluând diagnosticul lui Cioran însuşi, aş spune că păcatul său de tinereţe este tinereţea ca păcat”. Alain Finkielkraut trimite, astfel, la un text al filosofului de la începutul anilor ’50 [„Pe vremea când eram tânăr, toată Europa credea în tinereţe. Tinerii erau aceia care promovau doctrinele intoleranţei şi le puneau în practică, ei erau aceia care aveau nevoie de sânge, de strigăte, de tumult şi de barbarie.”] şi comentează: „Îmi pare că Cioran pune degetul pe ceea ce a fost marea nenorocire a secolului al XX-lea. O nenorocire profetizată de Dostoievski într-o conversaţie din Posedaţii, în care Piotr Verhovenski îi întreabă pe conjuraţi ce preferă: să se bălăcească în mlaştină ca broasca sau să treacă în viteză. Un «camarad entuziast» îi răspunde: «Eu sunt pentru traversarea în mare viteză!» Cioran era acel camarad entuziast. El a cedat chiar istoricismului. Va reveni asupra acestei iluzii în Caiete: «Nu-mi cereţi să cred că Istoria are un sens şi omenirea un viitor. Omul va trece din dificultate în dificultate şi va fi astfel până ce va crăpa». Aici vedem că întreaga sa operă este o meditaţie critică asupra acestui delir inaugural.” Interviul este reconfortat la lectură prin înţelegerea analitică profundă, sine ira et studio a unui intelectual autentic.
Tot în Le Figaro littéraire, Sébastien Lapaque scrie despre „La confession brûlante d'un jeune désespéré”. „Le Solitaire de la rue de l'Odéon […] resté apatride jusqu'à sa mort” este aşezat pe locul ce i se cuvine, „păcatele tinereţii” neschimbând nimic din valoarea scrierilor de mai târziu, ci iluminându-le sursele, argumentându-le devenirea. „«Schimbarea la faţă a României» e o carte a tuturor tentaţiilor: tentaţia fascistă, tentaţia anarhistă, tentaţia nihilistă, tentaţia colectivistă, tentaţia disperării. Dar tânărul Cioran nu e Céline sau Rebatet şi „«Schimbarea la faţă a României» nu e «Bagatelles pour un massacre». E o carte traversată de influenţe complexe care anunţă cărţile care vor veni… […] împotriva sumbrelor delicii ale nopţii Walpurgiilor şi zgomotoaselor furii ale nihilismului, Cioran a ales claritatea şi surdina clasică. Arta conversaţiei împotriva geniului rasei, cultura împotriva naturii, proporţia împotriva nemăsurii… La treizeci de ani, a tranşat nodul contradicţiilor sale”.
Aşadar, abia cum se pare că se dezvăluie înţelesul unora dintre aforismele sale adesea dezabuzate: «la source d’un écrivain ce sont ses hontes» ori «En tout homme sommeille un prophète et quand il se réveille il y a un peu plus de mal dans le monde.»
Tripla prezenţă editorială franceză a celui care a lăsat moştenire lumii măiestria stilului limbii franceze şi mizantropia judecăţii morale este unul dintre evenimentele anului şi pentru vechii săi compatrioţi. Împreună cu Centenarul Ionesco (de care nu prea se aude pe la noi…), prezenţa culturală românească la nivel înalt parizian pare a conta…