Sunday, October 4, 2009 5:10:31 PM
Toamna este în Franţa sezonul selecţiilor pentru premiile literare. Deja s-a făcut prima triere, multe jurii sunt la cea de-a doua. Tot acum se produc şi mişcări în componenţa lor, iar editurile şi publicaţiile împing autori mai în faţă, provoacă dezbateri care să augmenteze acum sau mai târziu încasările.
Dacă se iau în calcul prezenţele în selecţia premiilor Goncourt, Médicis, Renaudot, Fémina, Académie française, Interallié, Décembre, Flore, clasamentul pe edituri la început de octombrie se dezvăluie astfel: Gallimard (14 titluri), Grasset (10), Seuil (6), Stock (5), Fayard (3), Minuit (3), Albin Michel, JC Lattès, L'Olivier, Buchet Chastel, Mercure de France, Denoël (câte 2). Ceea ce nu constituie decât o oglindă fidelă a forţei acestora pe piaţa lecturii. Şi totuşi…
Iată, însă, că există puţine coincidenţe între selecţiile celor mai importante jurii. Gwenaëlle Aubry cu Personne, la Mercure de France, se regăseşte la Médicis, Fémina (şi după a doua selecţie), Académie française, Décembre, Flore. David Foenkinos cu La délicatesse, la Gallimard, se regăseşte la Goncourt, Médicis, Renaudot, Interallié, după ce a ieşit de la Fémina după selecţia a doua. Laurent Mauvignier cu Des hommes, la Minuit, Yannick Haenel cu Jan Karsky, la Gallimard, Dany Laferrière cu L'énigme du retour, la Grasset, Jean-Pierre Milovanoff cu L'amour est un fleuve de Sibérie, la Grasset şi Eric Holder cu Bella ciao, la Seuil marchează semnificativ puncte în acest moment (trecător). Desigur, nu se ştie ce va fi până la urmă, dar publicarea acestor clasamente parţiale are efecte benefice în librării şi în conturile editurilor.
Frecuşurile nu au lipsit, anul trecut cei de la Médicis ne mai dorind să fie asociaţi cu Fémina! La cinci decenii de existenţă, Médicis se emancipa, titrau Le Figaro şi Le Nouvel Observateur. Dacă, până atunci, anunţarea celor două premii se desfăşura în acelaşi loc, anul trecut aveam la 5 noiembrie Fémina la hotelul Lutetia şi Médicis la 3 noiembrie la Crillon. Această decizie viza evitarea recompensării aceluiaşi autor, caz în care juraţii de la Médicis trebuia să găsească degrabă un înlocuitor.
Fémina, care se va anunţa la 9 noiembrie, mai avea comun, după a doua selecţie, cu Médicis – de finalizat la 4 noiembrie - doar patru titluri: Gwenaëlle Aubry, Personne, Laurent Mauvignier - Des hommes, Dany Laferrière - L'énigme du retour, Eric Holder - Bella ciao. După a treia selecţie la Fémina, au mai rămas comuni doar Gwenaëlle Aubry, Dany Laferrière. Voinţa celor de la Médicis este de a impune ideea că acesta nu este „un premiu ca altele”. Fémina a fost creat la un an după Goncourt, contra Goncourt, ar trebui să se spună, căci au fost lupte memorabile. Médicis şi-a declarat obiectivul din anul naşterii sale: să încoroneze un roman, o nuvelă, o culegere de povestiri care aduc „un ton sau un stil nou”. Fiul lui Jean Giraudoux, Jean-Pierre, este la originea a ceea ce se întâmplă din anii ’50, cu susţinerea unui rus alb, Gala Barbisan. Laureaţii celor două premii au fost totdeauna asociaţi, iar această imagine dăuna celor de la Médicis, care părea că ţin seamă de decizia anterioară a doamnelor de la Fémina. Cei zece au decis să-şi clarifice identitatea. Inclusiv cei doi noi membri: Frédéric Mitterrand, director la Villa Médicis, şi Pierre Leroy, colecţionar de manuscrise şi unul dintre conducătorii grupului Lagardère.
Era timpul, s-a spus, pentru acest pas, după ce acelaşi lucru îl făcuse şi Renaudot, la iniţiativa lui Franz-Olivier Giesbert, faţă de Goncourt. Ceea ce se păstrează, ba chiar va creşte în importanţă, este eticheta intelectuală, conform remarcii unuia dintre cei mai vechi membrii ai juriului, Denis Roche. Acesta sublinia că „Este suficient să arunci o privire asupra listei primilor laureaţi, premiul avea vocaţia de a încorona autori de avangardă, ai noului roman, un fel de nou val literar. Ca toate premiile literare, a avut şi ani slabi, dar 2007 a fost un an bun cu Jean Hatzfeld (domeniul francez), Daniel Mendelsohn (literaturi străine) şi americanul Joan Didion (Médicis pentru eseu).” E adevărat că această imagine de „nou roman” i-a fost multă vreme o etichetă evidentă. Primul laureat a fost Claude Ollier, un autor de la Éditions de Minuit, iar Alain Robbe-Grillet, membru al juriului după 1959 până la dispariţie, în februarie 2008, şi-a impus amprenta puternic. Era, desigur, nevoie de o schimbare de macaz, de un drum cu adevărat nou. Numai valoarea premiului va rămâne aceeaşi: 686 euro. Mult mai mare decât Goncourt-ul de 10 euro!
Sunt curios, azi, ce va ieşi până la urmă! Cartea Gwenaëllei Aubry, Personne, s-ar potrivi, după recenzii, mai degrabă orientărilor iconoclaste de la Prix de Flore. („E un portret original sub formă de abecedar, în 26 de unghiuri, în care auoarea încearcă să-şi descrie tatăl dispărut, cu dublă personalitate. Carte pe două voci, căci Gwenaëlle Auby a găsit un manuscris, note ale tatălui său despre propria viaţă. Cartea este o mărturie, ea nu judecă, ci încearcă să-şi înţeleagă tatăl, atins de o melancolie… pe care medicii o numesc psihoză maniaco-depresivă”.)
La délicatesse, al optulea roman al lui David Foenkinos, s-ar putea să ia Goncourt, după ce, paradoxal, Fémina l-a exclus, poate că eroina, Nathalie, şi poveştile ei improbabile de amor nu au convins pe doamnele din juriu, cu toate că are parte de o publicitate imensă de la Gallimard şi este excelent văzută în revistele high-life pentru femei!
Şi Des hommes de Laurent Mauvignier este „în cărţi”, la Goncourt, Médicis şi Fémina, caracterizat drept „nervos, elastic, devastator, cu un prim capitol care ar putea el însuşi să fie un roman” (Marine Landrot), dar şi „o carte despre dreptul la tăcere”. Le Point, prin Jacques-Pierre Amette, compară demersul ficţionar al lui Mauvignier cu acela al lui Faulkner, pentru că „se plasează într-o spirală a timpului care absoarbe, diluează, îneacă, confiscă umanitatea ameţită care crede într-o sărbătoare perpetuă. Romancierul pătrunde în această parte întunecată unde comerţul cu oameni începe să vorbească pe faţă, în profunzime şi în secret. (…) O carte admirabilă, care pluteşte foarte sus.” Şi, ca să închei cumva en fanfare, în aşteptarea rezultatelor, încă o opinie despre Laurent Mauvignier, căruia îi ţin pumnii fără să dezvălui nimic din subiectul cărţii: „Admirat pentru capacitatea de a orchestra diferitele puncte de vedere, de a face înţelese voci multiple, el şi opera sa fac în mod regulat obiectul unor comentarii dintre cele mai elogioase”.
Dacă se iau în calcul prezenţele în selecţia premiilor Goncourt, Médicis, Renaudot, Fémina, Académie française, Interallié, Décembre, Flore, clasamentul pe edituri la început de octombrie se dezvăluie astfel: Gallimard (14 titluri), Grasset (10), Seuil (6), Stock (5), Fayard (3), Minuit (3), Albin Michel, JC Lattès, L'Olivier, Buchet Chastel, Mercure de France, Denoël (câte 2). Ceea ce nu constituie decât o oglindă fidelă a forţei acestora pe piaţa lecturii. Şi totuşi…
Iată, însă, că există puţine coincidenţe între selecţiile celor mai importante jurii. Gwenaëlle Aubry cu Personne, la Mercure de France, se regăseşte la Médicis, Fémina (şi după a doua selecţie), Académie française, Décembre, Flore. David Foenkinos cu La délicatesse, la Gallimard, se regăseşte la Goncourt, Médicis, Renaudot, Interallié, după ce a ieşit de la Fémina după selecţia a doua. Laurent Mauvignier cu Des hommes, la Minuit, Yannick Haenel cu Jan Karsky, la Gallimard, Dany Laferrière cu L'énigme du retour, la Grasset, Jean-Pierre Milovanoff cu L'amour est un fleuve de Sibérie, la Grasset şi Eric Holder cu Bella ciao, la Seuil marchează semnificativ puncte în acest moment (trecător). Desigur, nu se ştie ce va fi până la urmă, dar publicarea acestor clasamente parţiale are efecte benefice în librării şi în conturile editurilor.
Frecuşurile nu au lipsit, anul trecut cei de la Médicis ne mai dorind să fie asociaţi cu Fémina! La cinci decenii de existenţă, Médicis se emancipa, titrau Le Figaro şi Le Nouvel Observateur. Dacă, până atunci, anunţarea celor două premii se desfăşura în acelaşi loc, anul trecut aveam la 5 noiembrie Fémina la hotelul Lutetia şi Médicis la 3 noiembrie la Crillon. Această decizie viza evitarea recompensării aceluiaşi autor, caz în care juraţii de la Médicis trebuia să găsească degrabă un înlocuitor.
Fémina, care se va anunţa la 9 noiembrie, mai avea comun, după a doua selecţie, cu Médicis – de finalizat la 4 noiembrie - doar patru titluri: Gwenaëlle Aubry, Personne, Laurent Mauvignier - Des hommes, Dany Laferrière - L'énigme du retour, Eric Holder - Bella ciao. După a treia selecţie la Fémina, au mai rămas comuni doar Gwenaëlle Aubry, Dany Laferrière. Voinţa celor de la Médicis este de a impune ideea că acesta nu este „un premiu ca altele”. Fémina a fost creat la un an după Goncourt, contra Goncourt, ar trebui să se spună, căci au fost lupte memorabile. Médicis şi-a declarat obiectivul din anul naşterii sale: să încoroneze un roman, o nuvelă, o culegere de povestiri care aduc „un ton sau un stil nou”. Fiul lui Jean Giraudoux, Jean-Pierre, este la originea a ceea ce se întâmplă din anii ’50, cu susţinerea unui rus alb, Gala Barbisan. Laureaţii celor două premii au fost totdeauna asociaţi, iar această imagine dăuna celor de la Médicis, care părea că ţin seamă de decizia anterioară a doamnelor de la Fémina. Cei zece au decis să-şi clarifice identitatea. Inclusiv cei doi noi membri: Frédéric Mitterrand, director la Villa Médicis, şi Pierre Leroy, colecţionar de manuscrise şi unul dintre conducătorii grupului Lagardère.
Era timpul, s-a spus, pentru acest pas, după ce acelaşi lucru îl făcuse şi Renaudot, la iniţiativa lui Franz-Olivier Giesbert, faţă de Goncourt. Ceea ce se păstrează, ba chiar va creşte în importanţă, este eticheta intelectuală, conform remarcii unuia dintre cei mai vechi membrii ai juriului, Denis Roche. Acesta sublinia că „Este suficient să arunci o privire asupra listei primilor laureaţi, premiul avea vocaţia de a încorona autori de avangardă, ai noului roman, un fel de nou val literar. Ca toate premiile literare, a avut şi ani slabi, dar 2007 a fost un an bun cu Jean Hatzfeld (domeniul francez), Daniel Mendelsohn (literaturi străine) şi americanul Joan Didion (Médicis pentru eseu).” E adevărat că această imagine de „nou roman” i-a fost multă vreme o etichetă evidentă. Primul laureat a fost Claude Ollier, un autor de la Éditions de Minuit, iar Alain Robbe-Grillet, membru al juriului după 1959 până la dispariţie, în februarie 2008, şi-a impus amprenta puternic. Era, desigur, nevoie de o schimbare de macaz, de un drum cu adevărat nou. Numai valoarea premiului va rămâne aceeaşi: 686 euro. Mult mai mare decât Goncourt-ul de 10 euro!
Sunt curios, azi, ce va ieşi până la urmă! Cartea Gwenaëllei Aubry, Personne, s-ar potrivi, după recenzii, mai degrabă orientărilor iconoclaste de la Prix de Flore. („E un portret original sub formă de abecedar, în 26 de unghiuri, în care auoarea încearcă să-şi descrie tatăl dispărut, cu dublă personalitate. Carte pe două voci, căci Gwenaëlle Auby a găsit un manuscris, note ale tatălui său despre propria viaţă. Cartea este o mărturie, ea nu judecă, ci încearcă să-şi înţeleagă tatăl, atins de o melancolie… pe care medicii o numesc psihoză maniaco-depresivă”.)
La délicatesse, al optulea roman al lui David Foenkinos, s-ar putea să ia Goncourt, după ce, paradoxal, Fémina l-a exclus, poate că eroina, Nathalie, şi poveştile ei improbabile de amor nu au convins pe doamnele din juriu, cu toate că are parte de o publicitate imensă de la Gallimard şi este excelent văzută în revistele high-life pentru femei!
Şi Des hommes de Laurent Mauvignier este „în cărţi”, la Goncourt, Médicis şi Fémina, caracterizat drept „nervos, elastic, devastator, cu un prim capitol care ar putea el însuşi să fie un roman” (Marine Landrot), dar şi „o carte despre dreptul la tăcere”. Le Point, prin Jacques-Pierre Amette, compară demersul ficţionar al lui Mauvignier cu acela al lui Faulkner, pentru că „se plasează într-o spirală a timpului care absoarbe, diluează, îneacă, confiscă umanitatea ameţită care crede într-o sărbătoare perpetuă. Romancierul pătrunde în această parte întunecată unde comerţul cu oameni începe să vorbească pe faţă, în profunzime şi în secret. (…) O carte admirabilă, care pluteşte foarte sus.” Şi, ca să închei cumva en fanfare, în aşteptarea rezultatelor, încă o opinie despre Laurent Mauvignier, căruia îi ţin pumnii fără să dezvălui nimic din subiectul cărţii: „Admirat pentru capacitatea de a orchestra diferitele puncte de vedere, de a face înţelese voci multiple, el şi opera sa fac în mod regulat obiectul unor comentarii dintre cele mai elogioase”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu