Ocupaţi gările!

Friday, November 18, 2011 4:35:57 PM

Petersburg, Kerenski, Kremlin, Lenin, sfinx, Hitler, rusia, Alain Badiou, Slavoj Žižek, Lao-tzi, Napoleon

Pe 25 octombrie 1917 (după calendarul iulian, încă în uz la acea vreme, în Rusia, 7 noiembrie după calendarul gregorian), liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin (numele de familie original: Ulianov; „Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale*) şi-a condus revoluţionarii de stânga într-o revoltă aproape fără vărsare de sânge în Petrograd (azi Sankt Petersburg), capitala Rusiei, împotriva guvernului ineficient al lui Alexandr Kerenski. Cea mai mare parte a revoltei în Petrograd a fost lipsită de vărsare de sânge, Gărzile Roşii conduse de bolşevici au preluat controlul principalelor puncte din capitală, întâmpinând o slabă opoziţie. În cele din urmă, au luat cu asalt Palatul de Iarnă, în noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917. Asaltul, condus de Vladimir Antonov-Ovseenko, a fost pornit la ora 21.45, având ca semnal de pornire o lovitură de tun, (trasă cu un proiectil de manevră), de pe crucişătorul Aurora. Palatul era apărat de cazaci, un batalion de femei şi de cadeţi (elevi ai unei şcoli militare). Palatul a fost cucerit în jurul orei 2 dimineaţa. 

Trecuse mai bine de un secol de când, în 1812, armata franceză, în frunte cu un corsican pe nume Napoleon Bonaparte (iniţial, Napoleone di Buonaparte; se trage din mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea; şi contemporanul nostru Nicolas [Paul Stéphane] Sárközy [Nagy Bócsai] e cam la fel de francez), a ocupat Kremlinul, de pe 2 septembrie până pe 11 octombrie. Este vorba de acelaşi celebru personaj istoric ce-a pus să fie bombardat Sfinxul egiptean, reuşind numai să-i ştirbească nasul şi să-i rupă barba, pentru ca, apoi, neputincios şi chinuit de durerile de stomac – avea ulcer, din pricina căruia va pierde, 25 de ani mai târziu, la Waterloo -, de frica răzbunării mamelucilor, a ordonat soldaţilor să înconjoare spre apărare cartierul general, în mijloc cu scriitorii şi bucătarii: fără bucătari, armata ar fi murit de foame, fără scriitori, nu ar fi cunoscut nimeni faptele sale. 

Interpretarea fapte descrise mai sus rămâne la voia fiecăruia, nu apelaţi la istorici şi la oameni politici! Ei nu învaţă niciodată nimic din astfel de întâmplări**.

„Ocupaţi gările!” este o replică celebră şi aparţine lui Lenin. După ce a cucerit Kremlinul, acesta a fost îndemnul lui către bolşevici. Pentru că, în Rusia, gările erau, cum sunt şi acum, singura cale de comunicaţie şi transport care traversează întreg teritoriul, iar duşmanii trebuia împiedicaţi să fugă şi să se regrupeze în vastul teritoriu al Rusiei. (Cele două cuvinte au fost puse şi-n gura unui personaj dintr-o piesă de teatru - Citadela sfărâmată? - a lui Horia Lovinescu, prin anii ’50 ai secolului trecut, un veteran de război cu minţile duse care le repeta obsedant. Cenzura, desigur, nu a prins ironia şi nu a tăiat textul.) Sensul este strategic, în umbra celebrelor sfaturi ale lui Lao-tzi: după atac, urmează arta de a şti să ţii sub control teritoriul ocupat.

Lucru pe care nu l-au făcut „revoluţionarii” contemporani din mişcarea „Ocupaţi Wall Street”, despre care scriam săptămâna trecută. Este foarte probabil ca ei să nu mai ştie prea bine cine au fost Lao-tzi, Napoleon, Lenin-Ulianov, dar să aibă drept idoli un Che Guevara (imprimat pe tricouri), un Mao sau un Fidel Castro, să se extazieze la show-urile neo-marxiste ale lui Slavoj Žižek ori Alain Badiou (şi poate să asculte pe Judith Balso, Bruno Bosteels, Susan Buck-Morss, Terry Eagleton, Peter Hallward, Michael Hardt, Minqi Li, Jean-Luc Nancy, Toni Negri, Jacques Rancière, Alessandro Russo, Alberto Toscano, Gianni Vattimo, Wang Hui – la colocviul «On The Idea of Communism», Londra, 2009). Andrei Pleşu observa bine, prin mai, când încă nu se pornise protestul vizând sistemul cămătăresc al marii finanţe mondiale: „Au învăţat ceva vest-europenii din experienţa istorică a Europei de Est? Evident, nu. Dacă ar fi învăţat, […] nu s-ar mai răfui, carnavalesc, cu decadenţa capitalistă.” În adevăr, „revolta” de inspiraţie ghandistă, cu ocuparea parcurilor, cu biblioteci şi cu discursuri gen Hyde Park nu duce nicăieri. Cel mult de exemplu, la intervenţia paşnică a „forţelor democratice” ale poliţiei newyorkeze, o bastonadă în care au fost arestaţi marţi 150 de „ocupanţi” şi s-a scos – în şuturi! – presa din zonă, oprindu-se şi zborul elicopterelor televiziunilor care transmiteau acţiunea în direct. Primarul Michael R. Bloomberg a explicat că intervenţia a fost necesară întrucât „condiţiile medicale şi de siguranţă deveniseră intolerabile”. Cea mai mare democraţie din lume, aflată la originea crizei mondiale care macină capitalismul biruitor a găsit o soluţie diferită de cea a lui Napoleon: a ales să nu permită informarea lumii despre adevărurile incomode. Eşecul („the failure”, în engleză, nu „the eshek”, cum s-a exprimat un mare om de frunte şi de geniu! ) sistemului trebuie pus sub surdină, să nu se ştie că NU EXISTĂ soluţie pentru ieşirea din tunel; cumva, ceva se va lua de la început, încă ne amăgim cu perspectiva foarte tentantă şi foarte optimistă lui Francis Fukuyama, din cartea «Sfârşitul istoriei şi ultimul om», dispariţia claselor sociale, a războaielor, a statelor unitare, a conceptului de (scuzaţi!) „naţionalitate”, ne facem că-l uităm pe Huntington şi prevăzutul conflict cultural, civilizaţional (care se pare că a şi început să roadă nişte temelii crezute inexpugnabile). Să credem că, sfârşitul istoriei nefiind decât o prelungire pe termen lung, chiar nedeterminat, a democraţiei ca forma de conducere, orice alt tip de guvernare va deveni improbabil? Poate da, poate nu. În definitiv, Hitler, să nu uităm, a ajuns la conducere prin alegeri libere. Tot sporovăind în pieţe şi în amfiteatre despre democraţia liberală şi despre soluţia [neo]marxistă, nu se mai aude zumzetul care pregăteşte ceva asemănător cu cele întâmplate acum mai puţin de un secol, în Europa. Ori poate am uitat ce-a fost atunci? 

Bine te-am găsit, domnule Alzheimer!

…………..

* Se crede ca l-a creat ca să-şi arate opoziţia faţă de Gheorghi Plehanov care folosea pseudonimul Volghin, după râul Volga; Lenin a ales râul Lena, care este mai lung şi care curge în direcţia opusă. Oricum, sunt multe teorii despre provenienţa numelui său, iar Lenin nu a dat vreodată lămuriri de ce l-a ales tocmai pe acesta. 

** „Nu se învaţă nimic din istorie” - afirmă marele istoric britanic Eric Hobsbawm, distins specialist pe secolul al XIX-lea. Nicolae Iorga însuşi spunea că „Cine îşi uită propria istorie riscă să o repete.”