duminică, 29 decembrie 2013

Filosofia şi sexul


Monday, May 26, 2008 1:03:49 PM

,

«Règne de la liberté ou empire de la perversion? Va pour la machine désirante, mais il faut savoir qui est aux manettes.»
Alain Rubens



De multă vreme încerc să nu mai fiu surprins de întâmplările din sfera culturii, cum nu mai sunt mirat de acelea din viaţa cea de toate zilele. Mileniul trei, în urma celui anterior, dărâmă tabu după tabu, nu mai există vreun canon universal nici în politică, nici în morală, nici pe piaţa economică, nici pe cea culturală. Nu mai există secrete, intimitate, pudoare, mister. Chiar intrarea pe uşă sau pe fereastră în viaţa secretă a personajelor / vedetelor de azi sau din alte vremi, scotocirea prin budoare şi sertare şi etalarea conţinutului în paginile revistelor ori pe ecranele televizoarele se pot constitui într-o temă de studiu psihosociologic. Apocalipsa poate să vină, suntem pregătiţi! [„Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape.”]
Aşadar, nu avea cum să mă mire, poate doar să mă uimească puţin [ia te uită!] aflarea anchetei-dosar a revistei Lire nr. 365 din mai 2008 cu o asemenea temă: La philosophie et le sexe. 24 de contribuţii cată să acopere unele momente şi personalităţi din istoria filosofiei: La philosophie et le sexe, Le sexe selon Platon, Diogène ou les branlettes du faux-monnayeur, Le sexe selon Lucrèce, Saint Augustin ou les repentirs du fornicateur, Diderot ou les butinages du mari libertin, Le sexe selon Diderot, Des bijoux indiscrets, Le sexe selon Sade, Le sexe selon Kant, Le sexe selon Schopenhauer, Marx et la baby-sitter, Auguste Comte le vérolé sentimental, Le philosophe moustachu et la jeune fille frigide, Le sexe selon Nietzsche, Le sexe selon Lénine, Le sexe selon Freud, Heidegger et la belle jeune fille juive, Le masturbateur et sa rabatteuse, Lacan et les femmes, Le sexe selon Lacan, Roland Barthes et l'essence du pantalon, Michel Foucault ou le sexe à rebours, Deleuze-Guattari. Cu un zâmbet am citit primele cuvinte ale argumentului: „Sexualitatea filosofilor lămureşte discursul lor? Cum făceau dragoste? Viaţa lor privată şi intimă pune în lumină anumite aspecte ale doctrinelor lor. Anchetă de la Diogene şi Barthes trecând prin Sfântul Augustin şi Marx”. Sigur, domeniul a fost evitat până acum, s-a păstrat mau cu seamă o tăcere respectuoasă, nici chiar de viaţa sexuală a lui Sigmund Freud nu s-a prea făcut caz, chiar dacă teoriile sale puteau îndemna şi la o atare abordare. [Une question plus souvent contournée que franchement posée. On préfère noyer le poisson, évoquer les théories philosophiques sur l'amour, le désir ou les passions.] Mă gândesc acum la dialogul pe care l-am avut cândva cu filosoful Viorel Cernica, «Despre căile filosofării» (inclus în vol. Puterea lui Don Quijote, Editura Fundaţiei culturale Libra, Bucureşti, 2006, pp. 118-127), unde îl întrebam cu jucată inocenţă dacă există dihotomie între filosoful de (la) bloc şi filosoful de (la) curte [cu grădină]. Atunci, concluzia, bref, a fost că nu are nici o importanţă dacă filosoful are casă cu grădină sau stă la bloc, importante sunt ideile, interpretările sale. Se poate peripatetiza şi în bucătărie, şi în dormitor… Aşadar, de ce viaţa sexuală a filosofului ar avea legătură cu ideile sale? Pornind de la ipoteza că ar exista o asemenea legătură, Lire sparge tabuul şi ne invită la descoperiri cel puţin interesante, plecând de la lucruri cunoscute: iubirea socratică de tip plimbarea printre juni efebi, iubirea platonică de tip dorinţa e superioară plăcerii carnale, provocatorul Dogene Cinicul masturbându-se în public, căinţele depravatului - Lucreţiu, Sfântul Augustin, abstinenţa - Plotin şi genul eroic reprezentat de Toma de Aquino, care, în ciuda constituţiei sale puternice, rezista asalturilor cărnii evitând cu un tăciune ţinut în palmă tentaţia care-l încerca sub forma unei frumoase curtezane cu care familia sa îl închisese, se spune, pentru a-l deturna de la vocaţia sa. Apoi, Spinoza şi Pascal, care, în registre diferite, preferau iubirea de Dumnezeu şi deducţia raţională divertismentului senzual, ori virginul Kant, cu teza sa fundamentală că iubirea sexuală a fost dată omului exclusiv din raţiuni de conservare a speciei (Comunismul ca dezvolta la absurd ideea). Trebuie adăugate victimele economiei nevrotice a sexualităţii burgheze din era capitalismului triumfător (Comte, Kierkegaard, Nietzsche). Sublimarea intelectuală nu e, totuşi, incompatibilă cu o viaţă sexuală intensă. Modernii, precum Sartre (sauf au li - «Sans aucun doute le sexe est bouche, et bouche vorace qui avale le pénis, mais c'est avant tout que le sexe est trou.» - L'ętre et le néant), cu a sa Simone de Beauvoir care nu se ferea să calce zdravăn pe delături (la rabatteuse), Heidegger, «le roi secret de la pensée», «vulpea», cum îi spunea Hannah Arendt, «belle jeune fille juive», cu care a avut o misterioasă legătură, sau, chiar mai recent, Foucault, cu înclinaţiile sale homosexuale, au pescuit din heleşteul elevilor sau studenţilor lor ceva din care să-şi hrănească propria experienţă amoroasă, pe care Voltaire o socotea prea puţin filosofică, în dicţionarul său.
Sigur, ni se spune, conceptul de sexualitate fiind o invenţie recentă, (fapta nu e…), mulţi dintre marii filosofi ar fi destul de surprinşi văzând locul acesteia în lumea de azi. Şi totuşi… Orice filozofie este o «confesiune involuntară» a autorului. Câteva anecdote deocheate, puţin din practicile deviante, multă mizerie sexuală, o orientare majoritară heterosexuală – ar exista ceva de cules studiind filosofii în intimitatea lor…
Avatarurile Sfântului Augustin se pot constitui în exemple de atitudine faţă de impulsurile corpului fizic de care corpul spiritual s-ar vrea eliberat. În Confesiunile sale, admite că, în momentul alegerii unei noi vieţi, era încă atras de sexul opus. Avusese, timp de cincisprezece ani, o concubină căreia i-a fost fidel şi care i-a dăruit un fiu. Convertit, ridicat la demnitatea episcopală, renunţând la plăcerile cărnii, nu s-a ferit să vorbească, în cunoştinţă de cauză, despre atracţia sexuală: „Cât despre voluptate, ea este precedată de un anumit apetit resimţit în carne ca poftă a sa nemăsurată şi această dorinţă încercată în părţile genitale e numită în mod curent dorinţă amoroasă» (Cetatea Domnului). Şi insistă, pentru ca să fie totul clar, că ceea ce numim dorinţă amoroasă [libido] semnifică «excitarea părţilor obscene ale corpului», iar voluptatea senzuală se însoţeşte totdeauna, în momentul orgasmului, cu aneantizarea «acuităţii şi vigilenţei gândirii», adică luxuria / păcatul trupesc paralizează activitatea intelectuală. Venerabilul preot nu precizează, însă, dacă şi reciproca este neapărat valabilă…

Suntem invitaţi să ne amintim şi de situaţia familială a lui Diderot, cu o soţie cam prostuţă, dar atât de devotată şi cu desele sale absenţe care disimulau condiţia sa de burghez libertin. «Un om de litere poate avea o metresă care să scrie cărţi; dar trebuie ca nevasta lui să confecţioneze cămăşi» citim în Jacques Fatalistul (de reţinut că Ninette, soţia sa, era lenjereasă la origine!) «Nu pot suporta, îi scrie în iulie 1757 lui Falconet, în nici o situaţie în care bărbatul să fie îngenuncheat, nici să fie redus la câteva picături de fluid voluptuos ce varsă pasiunea cea mai fecundă în acţiuni criminale şi caste.» Cu toate acestea, există totdeauna «un pic de testicul la baza sentimentelor celor mai sublime şi tandreţii celei mai purificate» (Damilaville, 3 novembre 1760). Diderot devine, deci, disipatorul propriului fluid, cel din preajma celei care a fost iubirea vieţii sale, Louise-Henriette Volland, pe care a botezat-o Sophie. Dacă unii interpreţi, preocupaţi de partea moralismului religios, au putut pune la îndoială că a fost amantul Sophiei, alţii au încercat să arate că între Sophie şi sora ei, Madame Le Gendre - Uranie în corespondenţa sa – existau relaţii safice. Această bisexualitate a surorilor Volland excita imaginaţia şi senzualitatea lui Diderot până la a visa la formarea unui trio: «Nu-i îngădui gurii dumitale decât pe aceea a surorii dumitale. Nu sufăr deloc, mi-aş spune chiar că îmi place să-i urmez.» (Sophiei Volland, 2 iunie 1759).
Abordăm cu interes şi contribuţiile despre Marx şi Lenin! Indexul operelor complete marxiste nu conţin cuvântul „sex”! Aşa că suntem îndrumaţi spre „femeie”, „căsătorie”, „familie”… privite şi ele de la distanţă. Pentru că, într-un asemenea program („Sunt forme juridice, politice, artistice, filosofice, pe scurt, forme ideologice pe care oamenii le conştientizează. […] Dar nu judecăm individul după ideea pe care o are despre el însuşi. Nu judecăm o epocă a revoluţiei sociale după conştiinţa pe care o are despre ea însăşi.”), rămâne puţin loc pentru studiul dorinţei satisfacerii instinctului sexual. Cel mult putem citi asemenea „revelaţii” de tip moral în Manifestul partidului comunist (1847): „Burghezii noştri nu contenesc să aibă la dispoziţia lor femeile şi fiicele proletarilor, fără a mai vorbi de prostituţia oficială, găsind o plăcere singulară în a se înşela reciproc.” Însă viaţa privată a autorului poate ascunde elemente semnificative. «Cincisprezece ani mai târziu, „Maurul”, cum îi spunea soţia sa, Jenny, născută von Westphalen, ca un burghez vulgar, va ceda demonului amiezii [démon de midi]. Nu va rezista farmecelor doicii, Helena Demuth, care se ocupa de copii de la începutul exilului londonez. Din această aventură, se naşte Frederick Demuth, pe care Friedrich Engels, cu siguranţă un prieten adevărat, ar fi vrut chiar să-i recunoască paternitatea. Deja aveam o intrare în normalitate, putea chiar repara urmările plăcerilor interzise!» Sigur, foarte potrivit pentru cel care susţinea că „filosofii nu fac decât să interpreteze lumea, important este să fie transformată”! Şi insolit, când citim ce spune în Ideologia germană (1846): „Filosofia este pentru studiu lumii reale ceea ce este onanismul pentru amorul sexual”. Cum am zice noi, azi, una vorbim şi alta fumăm!
Textul referitor la Lenin se intitulează semnificativ „Sexul şi paharul cu apă” [Le sexe et le verre d'eau]. Se reţine aici, în dezbaterea problemei sexuale, aceeaşi propensiune caracteristică scrierilor lui Lenin pentru descalificarea „adversarului”. În convorbirile pe care le-a avut la Kremlin cu Clara Zetkin, puţin înainte de moartea sa, au abordat şi „eliberarea sexuală”, iar de aici reiese că, pentru „marele om”, problema nu era atât de simplă precum a bea un pahar cu apă. „Revoluţia cere concentrarea energiilor. […] Ea nu admite excesul plăcerilor sexuale, care este un defect burghez, un simptom al descompunerii. […] Această teorie a paharului cu apă o consider drept cu totul antimarxistă şi chiar antisocială”. Ah, se simte deja aerul rece al gulagului!
În ceea ce-l priveşte pe Nietzsche, viaţa sa sexuală nu a fost prea bogată. Ceea ce nu l-a transformat deloc într-un militant al continenţei sexuale. «Predicarea castităţii este o incitare publică la comportamente cotra-naturii. Respingerea vieţii sexuale, batjocorirea ei prin noţiunea de „impuritate”, acesta este adevăratul păcat contra spiritului sănătos al vieţii», spune în articolul 4 al „legii contra creştinismului” din Anticristul. Nietzsche dă o mare importanţă acestui lucru: «Gradul şi natura sexualităţii unei fiinţa umane se întinde până la punctul cel mai înalt al spiritului său» (Dincolo de bine şi de rău) şi artistul, tip nobil în ierarhia nietzscheană, are nevoie de «beţie, mai cu seamă beţia excitaţiei sexuale». Găsim chiar adesea sub pana sa o apologie a prostituatelor, care oferă plăcere bărbaţilor fără ai subjuga, nici ruina «prin legătura căsătoriei». Căci Nietzsche sau purtătorul său de cuvânt, Zarathoustra, se ridică împotriva acestei mizerabile bunăstări în doi: «Multe nebunii scurte – asta este ceea ce numiţi iubire. Şi căsătoria voastră pune capăt acestor multe nebunii scurte, printr-o lungă prostie!» (Fragmente postume). Dar îi este dat şi lui Nietzsche să se contrazică, astfel că remarca a contrario este mai severă: «Orice artist ştie în ce măsură raporturile sexuale sunt nefolositoare în marea tensiune şi marea pregătire intelectuală» (Genealogia moralei). Aserţiunile lui Nietzsche despre această problemă sunt multiple. Dincolo de contradicţii, regăsim un îndemn la prudenţă: nici exces, nici abstinenţă, nici exaltare, nici condamnare.

Pe măsură ce ancheta avansează mai spre zilele noastre, materialul de interpretat este mai complex, dar nu mai revelator în privinţa legăturii dintre viaţa sexuală a filosofilor şi ideile din operele lor. Comportamentul amoros nu trece asupra concepţiilor / interpretărilor despre lume şi despre raţiune. Domeniul ideilor este separat de domeniul sexului. (Nu ştiu unde sunt situate aceste centre pe cortexul uman…). Emoţia de tip intelectual este diferită de emoţia de tip sexual. Sexualitatea filosofilor nu lămureşte discursul lor. Sau poate mă înşel? Cert este că o asemenea temă aleasă de o revistă de prestigiu poate părea incitantă… Dar ce rezultate poate aduce, dincolo de augmentarea tirajului vândut?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu