Fragmentarium de dincolo de sfârşit

Monday, June 18, 2012 3:18:36 PM

«L'avenir est une tradition. Combien de temps se maintiendra-t-elle?»
Jean-Claude Carrière

Suntem în 2012 şi tot aşteptăm cu nerăbdare ori cu nepăsare să se-mplinească prezicerile despre sfârşitul lumii! Privim cerul de unde s-ar putea să ne pice-n cap vreo cometă fără coadă sau vreun meteorit eliberat din hăţurile atracţiei solare. Dacă nu cumva chiar strălucitorul dătător de viaţă ne-ar putea blagoslovi cu una dintre scăpă(ră)rile sale de materie fierbinte. Ar fi o palmă peste bot din partea unei presupuse Divinităţi pedepsitoare. Lumea e rea şi se-nrăieşte pe zi ce trece, omul însuşi şi-a pierdut sufletul – strigă diferite Cassandre isterice din ecranele televizoarelor sau de pe copertele tabloidelor. Cei mai citiţi aduc drept argumente spuse din Sfinţii Părinţi ori din gânditori ca Hegel, prin filiera Kojève, Abellio ori Fukuyama. „Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă’ntru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor.”[1] „Dumnezeu zgudui cerul când Isus Hristos luă trup, prin mărturia pe care stelele şi îngerii o făcură la întruparea lui. El mută pământul prin marea minune a naşterii de către o fecioară; mută marea şi continentul, atunci când Mântuitorul fu anunţat în insule şi către toată lumea.” [2] Nici Nietzsche nu scăpase ocazia de a se pronunţa, dar sunt nuanţe şi nuanţe… „Abolim lumea reală – ce lume rămâne? Poate aceea a aparenţei? Nu! Nu! (…) În acelaşi timp cu lumea reală, abolim şi lumea aparenţelor. (…) A diviza lumea în «reală» şi «aparentă», fie în felul creştinismului, fie în felul lui Kant – care nu e, în fond, decât un creştin disimulat – asta nu poate veni decât dinspre sugestia unei decadenţe. Asta nu poate fi decât simptomul unei vieţi în declin.” [3] Semnele timpului sunt descifrate şi de Andrei Pleşu – „un gourmet al spiritului, (…) mixtură de daruri şi defecte”, după Gheorghe Grigurcu -, într-o scriere (oare cât de?) veche indiană (Linga Purana), dar ni se citează şi din Hesiod (Munci şi zile).

Linga Purana (cap. 40) spune: „Oamenii din Kali Yuga [era conflictelor, a războaielor, a genocidelor, a afacerilor murdare, a sistemelor filosofice şi sociale aberante, a dezvoltării malefice a cunoaşterii care cade în mâini iresponsabile; rasele, castele se amestecă; totul tinde să se niveleze, iar uniformizarea, în toate domeniile, este preludiul morţii] sunt stimulaţi de cele mai joase instincte. Ei aleg cu precădere ideile false. Nu ezită să-i persecute pe cei înţelepţi. Invidia îi chinuie. Neglijenţa, boala, foamea, frica se vor răspândi. Vor fi mari secete. Diferitele regiuni ale unor ţări se vor opune altora. Cărţile sacre nu vor mai fi respectate. Oamenii vor fi fără de morală, iritabili şi sectari. În Epoca de Fier se vor răspândi falsele doctrine şi scrierile înşelătoare. Oamenilor le va fi frică pentru că ei neglijează regulile învăţate de la înţelepţi şi nu mai realizează corect riturile. Mulţi vor pieri. Numărul prinţilor şi al agricultorilor se va micşora gradat. Clasele muncitoare vor voi să-şi atribuie puterea regală şi să aibă acces egal la cunoaşterea, locurile de odihnă şi paturile vechilor prinţi. Marea parte a noilor şefi va fi de origine muncitorească. Ei îi vor urmări cu înverşunare pe preoţi şi pe deţinătorii cunoaşterii. Vor ucide pruncul în pântecul mamei lor şi îşi vor asasina eroii. Clasa de jos (shudra) va pretinde să se comporte precum cea a brahmanilor, iar preoţii precum muncitorii. Hoţii vor deveni regi, regii vor fi hoţi. Numeroase vor fi femeile care se vor prostitua. Stabilitatea şi echilibrul celor patru clase ale societăţii şi al celor patru vârste ale vieţii vor dispare. Pământul va produce foarte mult în unele locuri, şi foarte puţin în altele. Clasele conducătoare vor confisca proprietatea şi o vor folosi prost. Vor înceta să mai protejeze poporul. Oameni fără valoare care au atins o oarecare cunoaştere (fără a avea virtuţile necesare pentru a o şi pune în practică) vor fi onoraţi ca înţelepţi. Oameni care nu posedă virtuţile de luptător vor deveni regi. Savanţii vor fi în slujba oamenilor mediocri, vanitoşi şi plini de ură. Preoţii se vor înjosi, vânzând sacramente. Va fi o mulţime de persoane emigrante, plimbându-se dintr-o ţară în alta. Numărul bărbaţilor se va micşora, cel al femeilor se va mări. Animalele de pradă vor fi mai violente. Numărul vacilor se va micşora. Oamenii bine intenţionaţi vor renunţa să joace un rol activ. Hrana deja preparată şi depreciată va fi pusă în vânzare. Cărţile sacre vor fi vândute la colţul străzilor. Tinerele fete îşi vor vinde virginitatea. Zeul norilor va fi incoerent cu distribuirea ploilor. Comercianţii vor face afaceri necinstite. Vor fi înconjuraţi de filosofi pretenţioşi. Vor fi mulţi cerşetori şi oameni fără de lucru. Toată lumea va folosi cuvinte dure şi grosiere. Nu se va putea avea încredere în nimeni. Oamenii vor fi invidioşi. Nimeni nu va vrea să facă vreun serviciu dezinteresat. Degradarea virtuţilor şi cenzura puritanilor ipocriţi şi moralizatori caracterizează perioada sfârşitului lui Kali Yuga. Nu vor mai fi regi. Bogăţia şi recoltele se vor micşora. Grupe de bandiţi se vor organiza în oraşe şi sate. Apa va lipsi şi fructele vor fi puţin abundente. Cei care vor trebui să asigure protecţia cetăţenilor nu o vor face. Numeroşi vor fi hoţii. Violurile vor fi frecvente. Mulţi indivizi vor fi perfizi, lubrici, abjecţi şi care vor risca tot. Vor purta părul în dezordine. Mulţi copii se vor naşte, în timp ce speranţa de viaţă nu va depăşi 16 ani. Aventurieri vor lua aparenţa unor călugări cu capul ras şi cu veşminte portocalii, cu mătănii în jurul gâtului. Se vor fura stocurile de grâu. Hoţii îi vor fura pe hoţi. Oamenii vor deveni inactivi, letargici şi fără ţel. Bolile, şobolanii şi substanţele nocive îi vor zbuciuma. Indivizi chinuiţi de foame şi frică se vor refugia în «adăposturi subterane» (kaushika). Rare vor fi cazurile celor care vor trăi 100 de ani. Textele sacre vor fi modificate. Riturile vor fi neglijate. Vagabonzii vor fi numeroşi în toate ţările. Indivizi necalificaţi vor trece drept experţi în materie de morală şi religie. Mulţi vor masacra femeile, copiii, vacile şi se vor omorî între ei.”

Dacă citatul vi se pare prea lung, atunci nu-l citiți!

De oriunde am privi, se pare că Lumea, Istoria, în evident declin, se îndreaptă spre final. Şi dacă cineva susţine că sfârşitul a trecut deja, este posibil să nu greşească. Ceea ce trăim poate fi parte dintr-o altă Istorie, a unei alte Lumi. Ultimele zbateri ale fragilei „democraţii liberale” sunt precum replicile de după cutremur. O stare generală de post-coitum se înstăpâneşte pe o planetă tot mai neîncăpătoare. Amestecul de laissez-faire şi moralină [4] falsifică imaginea realităţii, imaginea vieţii reale, separă omul de spiritul său. Confuzia între aparenţă şi realitate – de care ţine până şi criza datoriilor suverane! – poate fi alungată doar de oamenii imaginativi, de cei care au a beneficia de proiecţii ale unui viitor plural. Nietzsche continua aserţiunile amintite anterior: „Faptul că artistul plasează aparenţa mai sus decât realitatea nu aduce nimic în contra acestei teze. Căci, pentru artist, aparenţa înseamnă realitatea, dar realitatea repetată, aleasă, întărită, corectată.”

Declinul Lumii Vechi - poate fi Veche o lume de, totuşi, numai 200 de ani? - este incontestabil. O criză a valorilor de toate felurile, în primul rând o criză de ideal, se înstăpâneşte peste planetă, atacă fără discriminare toate societăţile – de la cea avansată tehnologic din Statele Unite, Japonia, o parte din Occident, la cea feudală din destule state islamice – Islamul însuşi fiind obiectul preferat de conservatorismul sclavagist-feudal. 

În frunte, inestimabila criză morală.

*

Celebra şi încă nesucombata mişcare „political correction” a degradat substanţial relaţiile interumane. Sminteala a ajuns sus, sus de tot, în apropierea organismelor internaţionale, unde fragilitatea inteligenţei îşi arată nurii. Cei crescuţi cu literatură-filosofie „reader’s digest” şi manuale „pentru to(n)ţi” saltă treaptă cu treaptă spre scaune administrative, alungând specialiştii, vizionarii, posesori de know-how social-politic. Iată cum, în Italia, organizaţia non-guvernamentală Gherush92 (gherush = exod, denumirea evreiască pentru expulzarea evreilor din Spania, în 1492), angajată în lupta contra rasismului, cu statutul de consultant pe lângă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite, a cerut, în numele respectării drepturilor omului (a căror interpretare corectă este deţinută, probabil, în exclusivitate), ca Divina Comedia, scriere rasistă (sic!) a lui Dante, să nu mai fie studiată în şcoală. „Continuarea învăţământului de acest fel este o încălcare a drepturilor omului şi pune în evidenţă natura rasistă şi antisemită a Italiei, al cărei suflet este creştinismul. Persecuţiile anti-evreieşti sunt rezultatul anti-semitismului creştin, care îşi are rădăcinile în Evanghelii şi în lucrările bazate pe el, precum «Divina Comedia»”. Aşadar, deducem, Evangheliile sunt periculoase! Ele, care glorifică un erou evreu! „Nu ne pronunţăm pentru instituirea cenzurii, dar am dori recunoaşterea caracterului rasist, islamofob şi antisemit a unor pasaje din Divina Comedie. Arta constă din forme şi conţinut şi chiar dacă s-ar recunoaşte că, în Divina Comedie, există diverse niveluri de interpretare, simbolic, metaforic, iconografic şi estetic, acestea nu pot anula partea textuală a creaţiei, în care sunt prezente exprimări jignitoare”, a explicat preşedintele Gherush92, Valentina Sereni. „În cântul XXVIII, sunt descrise chinurile groaznice la care sunt supuşi cei care provoacă conflicte politice, religioase şi familiale. În opinia specialiştilor (sic!), prorocul islamic Mahomed este prezentat ca un provocator de conflicte, iar islamul ca o erezie. Pe lângă aceasta, chipul lui Mahomed, care în poem este schingiuit pentru păcatele sale, jigneşte sentimentele religioase ale musulmanilor.” Giulio Ferroni, profesor de literatura italiană la Universitatea Sapienza, pune lucrurile la punct: „Îmi pare doar unul dintre nesfârşitele deliruri ale atitudinii politically correct, rezultat al unei absolute lipse de simţ istoric. Divina Comedia trebuie citită în contextul său istoric. Se pot introduce în plus câteva note, însă ar fi o nebunie să se renunţe la studiul unei capodopere care a contribuit la construirea imaginii umanităţii, deşi pornind de la evidentele sale limite istorice.” 

Pierre Assouline (Le Monde des livres) se exprimă categoric: „Simpla sugestie de a „filtra” periculozitatea presupusă a Divinei Comedia adnotând-o pentru lectura spiritelor tinere este la fel de stupefiantă ca perspectiva de a prefaţa Tintin în Congo (5) cum s-a făcut deja cu Mein Kampf.” Suntem invitaţi să luăm seama al mărturisirea scriitorului japonez Kenzaburô Ôé, la Salonul Cărţii de la Paris, conform căreia, în zilele de după catastrofa nucleară de la Fukushima, s-a cufundat în lectura Infernului, primul cânt din Divina Comedia, incapabil să citească altceva, în asemenea circumstanţe. Assouline ne atrage atenţia şi asupra unei coincidenţe – providenţiale! – apariţia, la Editura La Dogana, a unei noi ediţii din l'Entretien sur Dante, eseul lui Osip Mandelstam din 1933 (publicat la treizeci de ani de la moartea sa), în care poetul demonstrează structura de poliedru cu treizeci de mii de faţete a Divinei Comedia şi „avansează în această operă mineralogică, strat după strat, înarmat doar cu ciocanul său de geolog, spre a ajunge până la textura cristalină a rocii sale, spre a-i studia impurităţile, obscurităţile, limpezimea, spre a estima valoarea în ceea ce priveşte cristalul de rocă expus accidentelor celor mai neaşteptate.” (6) După încă alte câteva argumente aflate la îndemână, încheie înalt: „La Divine Comédie aurait été l'un des trois livres qu'il aurait emportés sur une île déserte, avec Don Quichotte et le Nouveau Testament.” Insula pustie nici nu ar fi departe, dacă credem în schimbările pe care le-ar aduce „încălzirea globală”…

*

Va trebui să ne aşteptăm şi la o reevaluare a Iliadei şi a Odiseii, a Legendelor Olimpului, pentru a explica morala mizerabilă a conducătorilor de oşti, a Eroilor şi a Zeilor? Şi la alte şi alte propuneri ciudate, rezultate din paranoia finalului de civilizaţie? Un final care nu propune nimic pentru pasul mai departe, nimic credibil, pentru care cineva „să se bată”, nici măcar un simulacru. Deja, rezerva de simulacre, care au condus şi la criza financiară actuală, înlocuind realul şi lucrând în locul lui, s-a epuizat. 

Încă înainte de trecerea în acest secol, au existat destule avertizări. L’Illusion de la fin ou la grève des événements, de Jean Baudrillard, „a plecat de la o deziluzie, s-ar fi putut chema «Désillusion de la fin» sau «La fin de l’illusion», căci putem întoarce lucrurile după cum vrem” - mărturisea autorul într-un interviu [7]. Găsim exprimată ideea depăşirii sfârşitului: acesta este în spatele nostru, „toate utopiile au fost realizate, într-un fel sau altul, utopia eliberării, utopia progresului, utopia producţiei masive, în fine, utopia informaţiei etc. Toate acestea sunt făcute şi noi tot nu vedem finalitatea, pentru că, pur şi simplu, poate am depăşit-o, am ajuns fie prea departe, fie în altă parte.” Este ceva ce ţine de fiinţa umană finită, ea şi-a inventat timpul ca dimensiune a spaţiului ca să poată înţelege schimbarea, devenirea – altfel, timpul nu există! Lasă că invenţia ceasului - a măsurării spaţiului parcurs între diferite fenomene în care acesta este implicat, de fapt – a rupt omul de ciclurile naturale! Fiinţa umană are nevoie de şirul consecutiv de fapte numit memorie ca să se sprijine pe ceva relativ numit „trecut”. Din momentul în care nu mai vede nimic dincolo de Finalitate, întoarce privirea spre Iluzia trecutului, pentru că acolo ar putea găsi un sprijin, „adică un fel de speranţă, de nădejde, de perspectivă sigură: lucrurile au un sfârşit, istoria are un sfârşit, progresul, în fine, toate valorile ne poartă spre o împlinire viitoare. Acolo există un fel de utopie vie, în orice caz în cultura occidentală, şi îmi pare – spune Baudrillard – că toate aceste sfârşituri, toate aceste valori au fost deja depăşite, am trecut dincolo, suntem dincolo de sfârşit.” Acum două decenii, ne spunea clar (şi inutil…) că suntem într-o fază intensă de curăţire, de revizionism şi se părea că trebuie să facem acelaşi lucru cu istoria noastră, să luăm toate evenimentele violente, criminale etc. şi să încercăm să le corectăm, să le judecăm sau să resetăm contoarele, să le aducem la zero şi să pornim orincotro, spre o altă Istorie. Cecitatea oamenilor a fost şi continuă să fie deplină. Încă de atunci, memoria devenise „din ce în ce mai impalpabilă”, eram şi suntem în continuare „într-o societate «fără memorie»”, recurgem la înlocuitori - memorii artificiale, ordinatoare – şi avem „din ce în ce mai puţin memoria vie a ceea ce a avut loc şi, deodată, din ce în ce mai puţine perspective posibile. Problema început-sfârşit, adică o liniaritate, o continuitate a lucrurilor care ar permite găsirea unui sens este ceea ce, într-un fel, ne scapă.” De aici, filosoful francez ajunge la concluzia că omenirea este, de fapt, într-un regres, dar nu liniar, aşa cum am perceput „progresul”, ci haotic, recurent, turbulent, incontrolabil. 

Chiar în aceste zile constatăm cu uşurinţă că nu mai avem nici un control asupra evenimentelor, nu mai există nici o cauzalitate a acestora, fiecare clipă ne surprinde cu manifestări – şi manifestaţii! – fără legătură unele cu altele, de la cele din micile colectivităţi, la acela de nivel inter-naţional. Însăşi comunicarea, la toate nivelurile, devine stranie, îşi pierde coerenţa. „Există un fel de accelerare şi istoria moare prin accelerarea însăşi, prin centrifugarea evenimentelor.” Câteva războaie s-au terminat - Irak, Iugoslavia -, câteva continuă - Afganistan, Africa -, dar nici un sens al viitorului nu decurge de aici. Recesiunea instalată de câţiva ani dă semne de permanentizare, nici o soluţie cât de cât viabilă nu este întrevăzută de vreun „specialist”, mergem cu toţii, şapte miliarde de oameni lipsiţi de orizont, spre nicăieri. 

Poate că rasa umană a ajuns la un punct mort, dincolo de care nimic nu mai este nici adevărat, nici fals, nici istoric, nici non-istoric şi dincolo de care nu este clar se întâmplă, nu ştim cu adevărat care sunt noile reguli ale jocului.

Despre asta poate că scriu fără să ştie ficţionarii contemporani…

……………………

[1] Luca 21, 25; cf. Biblia cu ilustraţii, vol. VII, ediţia Bartolomeu Valeriu Anania

[2] Sf. Augustin, Cartea 28, Cetatea lui Dumnezeu, cap. XXXV.

[3] Nietzsche, Götzen-Dämmerung, 1888

[4] Aşa numeşte Nietzsche, în bătaie de joc, morala creştină, sentimentalismul binevoitor, într-un context în care la a fi bun este asociată exaltarea. Sună ca naftalină, are mirosul dulce-acrişor al uleiului din ficat de cod, culoarea sepia a cuvintelor secolului al XIX-lea - asta se numeşte moralină. Epoca în care bogaţii făceau faptele lor bune, angajatorii catolici construiau dispensare, femeile din familiile bune împărţeau şosete în cartierele sărace de la periferie, toată această lume frumoasă există datorită moralinei.

[5] carte de benzi desenate ameninţată cu interzicerea pentru „rasism şi xenofobie” în Belgia (2008) şi Franţa (2009) e 

(6) A se vedea şi Osip Mandelştam, Eseu despre Dante, Editura Universităţii A. I. Cuza, Iaşi, 2001; traducere, studiu introductiv şi note de Livia Cotorcea

(7) Les Humains Associés, revue intemporelle, No. 6 [1993]: Entre l'envol et la chute. Vers une fédération planétaire