Gregor Samsa: convergenţe intertextuale

Cea mai celebră şi mai complexă scriere a lui Franz Kafka, operă canonică pentru literatura occidentală şi nu numai, pare a prezenta două versiuni conflictuale ale evenimentelor, pornind de la chiar fraza de început a textului („Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.”) – una conform căreia Gregor este o fiinţă subumană şi cealaltă în care el e fiinţă umană. De asemenea, în considerarea complexităţii proceselor interioare ale victimei, se ia în considerare denaturarea cognitivă pe care o implică schimbarea, dar se acordă atenţie şi multiplelor conflicte morale ale celorlalte personaje. La o lectură atentă a textului, Metamorfoza se dovedeşte a fi textul în care Kafka a reflectat procesul de formare a unui fenomen numit „obiectivitate coruptă”. El are loc într-un cerc ce implică o victimă, când s-a obţinut unanimitatea persecutorilor, iar victima a interiorizat versiunea propriului cerc şi nu există spectatori independenţi care să poată spune că versiunea acceptată este un adevăr denaturat. Acest lucru ne conduce la concluzia că Gregor Samsa, pentru scriitorul din Praga şi pentru personajele din poveste, nu este altceva decât o fiinţă umană.

O analiză a rezultatelor celor mai plauzibile obţinute prin studiul textului lui Kafka din perspectiva intertextualităţii, făcută de universitarul spaniol Fernando Bermejo-Rubio, demonstrează că autorul a încorporat alte texte literare în propriile sale scrieri (chiar şi atunci când nu găsim nicio menţiune despre aşa ceva în corespondenţa şi jurnalele sale). Nimeni nu poate nega amploarea originalităţii sale, aşadar este posibil să concluzionăm că „Franz Kafka a fost un scriitor sintetic […], lucrările sale cele mai mari au fost construite şi pe cadre furnizate de alţi autori” (1)

În ceea ce priveşte Metamorfoza (Die Verwandlung), Bermejo-Rubio susţine undeva, de exemplu, că utilizarea imaginii murdăriei trainice, în a treia parte a textului, trădează o atmosferă (im)morală caracterizată prin prezenţa impurităţii şi remuşcării, iar acest motiv a fost probabil preluat din Macbeth-ul lui Shakespeare (o operă, de asemenea, citată în Educaţia sentimentală a lui Flaubert, una dintre opere literare preferate ale lui Kafka). Dar avem şi un fel de echivalent kafkian al imaginii shakespeariene din Macbeth în special în uniforma domnului Samsa, care este murdară în ciuda grijii soţiei sale şi a surorii lui Gregor. Declaraţiile ale autorului ne permit să urmăm această cale. De exemplu, cu privire la romanul său neterminat America [Der Verschollene], pe care a început să-l scrie cu două luni înainte de Metamorfoza, scriitorul din Praga notează în jurnalele sale că este „imitaţia pură” după David Copperfield al lui Dickens. (2)

Este esenţial să ne dăm seama că, în ciuda atâtor susţineri despre presupusul impact al legendelor şi al literaturii fantastice, cum ar fi Metamorfozele lui Ovidiu sau Măgarul de Aur al lui Apuleius, niciun cercetător nu a fost capabil să o demonstreze credibil.

Ba, din contră, H. Binder are dreptate asupra acestui punct: „În ceea ce priveşte posibilele modele literare pentru Metamorfoza, trebuie spus că nu există nicio legătură genetică directă cu Metamorfozele lui Ovidiu şi metamorfoze predecesoare”. (3) La fel se poate spune şi despre presupusa relaţie dintre Metamorfoza şi poveştile despre animale ale scriitorului danez Johannes V. Jensen.

Este un punct deosebit de important, dat fiind faptul că dogma entomologică răspândită ne invită să ne gândim la prezenţa de astfel de şabloane sau pre-texte. Desigur, alte propuneri – cum ar fi cea care susţine că este o adaptare a Epopeii medievale germane Gregorius de Hartmann von Aue – au dezvăluit, în cel mai bun caz, doar asemănări foarte superficiale şi deloc convingătoare. Afirmaţia lui J. Winkelman, de exemplu, este un excelent exemplu al arbitrariului atât de des afişat în studiul lui Kafka, în măsura în care se bazează pe presupunerea că „Gregor Samsa este închis în camera sa de şaptesprezece luni, la fel cum Gregorius a fost înlănţuit de stânca sa de şaptesprezece ani” (4). Din păcate, această presupunere este totalmente greşită, deoarece nuvela lui Kafka se dezvoltă într-un moment nedeterminat din toamnă.

Unele dintre aceste propuneri, însă, merită atenţie şi Bermejo-Rubio le trece în revistă.

Jacob Gordin, Omul sălbatic

Se ştie că, între octombrie 1911 şi februarie 1912, Kafka a fost spectator în mod repetat la Cafenea Savoy din Praga la vreo zece reprezentaţii ale unei trupe de teatru idiş est-europene, condusă de Jizchak Löwy; jurnalele sale sunt pline de mărturii despre începutul lui 1912, cu ocazia spectacolelor lui Löwy, chiar el a dat o adresă publică din Praga cu privire la limba idiş. Evelyn T. Beck a susţinut că descoperirea ca scriitor a lui Kafka în toamna lui 1912 este intim legată de această experienţă. Mai precis, a remarcat numeroasele paralelisme între Metamorfoza şi un text clasic al teatrului idiş, Jacob Gord’s Der vilder Mensh (Der wilder Mensch - Omul sălbatic). Kafka a participat la spectacolul cu această piesă la 24 octombrie 1911 şi în jurnalele sale (26 şi 28 octombrie 1911) îl discută pe larg, subliniind unele detalii. Asemănările sunt într-adevăr izbitoare. Ambele sunt poveşti axate pe familii (Samsa şi Layblikh) şi centralitatea lui Gregor în Metamorfoza este în paralelă cu cea a lui Lemekh, „sălbaticul unu” în jocul lui Gordin. Atât Samsa, cât şi Layblikh sunt, în mod similar, familii vinovate pentru declinul fiilor lor: ambii fii sunt trataţi nedrept şi fără compasiune, abia sunt toleraţi acasă, priviţi cu dezgust ca nişte proscrişi a căror existenţă e o ruşine pentru familii. Ei stau în propriile camere şi oricând, fie Lemekh, fie Gregor, încearcă să se alăture familiei, sunt goniţi în camerele lor şi bătuţi de taţi furioşi. Ambii au parte de experienţe care duc la degradare fizică şi psihică progresivă şi, de fapt, ambii „se ghemuiesc pe podea”, ceea ce oferă şi vizual imaginea decăderii lor. Ambii se ascund când îşi aud rudele venind şi, la fel ca Lemekh, Gregor este recunoscător când i se permite să privească şi să asculte familia din întunericul camerei sale. În nuvelă şi în spectacol, la fel, fiul metamorfozat se manifestă printr-o pierdere a comunicării verbale (Lemekh doar geme şi plânge). Ambii sunt descrişi de epitetele similare: Gregor este numit de mama sa „mein unglücklicher Sohn” („fiul meu nefericit”) şi Lemekh este descris ca „der nit gerutene zu” („fiul nereuşit”). Psihologic, distrugerea ajunge la punctul în care ei consideră moartea lor cea mai bună soluţie pentru ei şi familiile lor. (5)

O caracteristică deosebit de semnificativă în comun este aceea că Gregor şi Lemekh sunt prezentaţi ca persoane care devin creaturi asemănătoare animalelor, ca urmare a transformărilor drastice. În acest sens, este revelator faptul că Lemekh, la fel ca Gregor, este comparat cu un animal ca victimă sacrificială. În mod evident, Gregor este animalizat la începutul nuvelei lui Kafka, în măsura în care se percepe pe sine însuşi începând ca parazit (Ungeziefer) şi, de asemenea, mai târziu, când sora lui îl descrie ca animal (Tier) şi monstru (Untier); în plus, Gregor însuşi îşi spune „victimă” (Opfer). În ceea ce-l priveşte pe Lemekh, se spune că el este vi un hun în bney adam. Aceasta este o expresie revelatoare – şi, în treacăt fie zis, un exemplu frumos în ceea ce priveşte natura compozită a idişului –: vi a hun corespunde germanului wie ein Huhn (ca un pui); bney adam este în ebraică-aramaică, bene Adam, al cărei sens este „fii lui Adam”, ceea ce este evident o expresie semită pentru „bărbaţi”. Prin urmare, expresia aplicată lui Lemekh înseamnă „ca o găină printre oameni”. Şi acest lucru este pe bună dreptate tradus de E. T. Beck ca „ca un animal care aşteaptă să fie sacrificat”, în măsura în care găina este o referire la pui (o găină albă sau o cocoş alb) care trebuie sacrificat de Yom Kippur. Ambii protagoniştii sunt, aşadar, desemnaţi în mod clar victime.

Fyodor M. Dostoievski, Dublul

Într-o scrisoare către Felice Bauer, trimisă la câteva luni după ce a scris Metamorfoza, Kafka se referă la cele patru fiinţe umane pe care le consideră „adevăratele sale rude” (meine eigentlichen Blutsverwandten); pe lângă Grillparzer, Kleist şi Flaubert, îl menţionează şi pe Dostoievski. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că găsim ecouri ale operei acestui scriitor în lucrările lui Kafka. De fapt, mai mulţi comentatori au studiat ecourile Dublului (Двойник: Петербургская поэма - Dvoynik: Peterburgskaya poema) care se regăsesc în Metamorfoza. Lucrarea romancierului rus se concentrează asupra unui funcţionar guvernamental, Iakov Petrovici Goliadkin, care se simte exclus din societate; în consecinţă, nuvela înfăţişează suferinţele domnului Goliadkin şi demnitatea sa umană umilită. Goliadkin se comportă ca un om în pragul nebuniei şi apoi percepe o dublă apariţie în faţa lui, un bărbat care arată exact ca el şi care poartă numele său, personificând astfel boala sa.

Chiar începutul prezintă corespondenţe izbitoare cu cel din Metamorfoza. Goliadkin se trezeşte dintr-un somn lung, dar se află în patul său nefiind sigur dacă este treaz sau încă adormit şi dacă tot ceea ce se întâmplă în jurul lui este real şi autentic sau e continuarea viselor sale confuze. La fel ca Gregor, Goliadkin acordă atenţie mai întâi pereţilor camerei sale (iar camera este descrisă drept „mică”), apoi la unele obiecte din cameră şi, în sfârşit, la fereastră, unde – la fel ca Gregor – el descoperă o zi umedă de toamnă. Imediat după aceea, ambii protagonişti închid ochii şi încearcă să adoarmă din nou.

Alte parale semnificative apar în al patrulea şi al cincilea capitol. Goliadkin încearcă să participe la o petrecere la casa fostului său protector, consilierul Berendiev, tocmai în ziua în care este ziua de naştere a fiicei lui Berendiev, Klara Olsufievna, sărbătorită cu un dans şi muzică. În această scenă, mai multe paralele cu a treia parte din Metamorfoza sunt perceptibile. Goliadkin stă într-o colţ întunecat, în mijlocul gunoaielor, al resturilor, „ascunzându-se deocamdată şi urmărind cursul evenimentelor în calitate de spectator dezinteresat”. El este „în aşteptarea unui sfârşit fericit pentru aventura sa”. La un moment dat, se aruncă în mijlocul unei întâlniri sociale la care nu a fost invitat, ceilalţi, însă, reacţionează respingându-l şi „Goliadkin s-a simţit el însuşi o insectă”. El solicită un dans cu Klara, dar este din nou respins. Atunci Goliadkin este preluat de nişte mâini ferme şi îndrumat direct spre uşă, înlăturat, aruncat afară. După ce a avut această experienţă de umilinţă accentuată, apare pierderea stimei de sine, ruşinea şi cifra dublului.

În afară de paragraful de deschidere al ambelor texte, există, aşadar, paralele evidente între ele: ambii eroi suferă efecte de excludere socială şi lipsă de afecţiune, ambii trebuie să se ascundă singuri în mijlocul gunoaielor din cauza ruşinii şi a spaimei de a fi respinşi, ambii sunt degradaţi psihic prin aceasta fermă excludere, amândoi se văd ca vermină, amândoi îţi imaginează un sfârşit fericit al nefericirii lor, ambii apar înaintea altor personaje în timpul unei întâlniri sociale (un dans cu orchestră în cazul din Dublul şi o interpretare de vioară în Metamorfoza) şi ambii sunt, de fapt, respinşi de o fată tânără (Goliadkin de Klara şi Gregor de sora sa Grete - care îl va condamna la moarte la sfârşitul poveştii).

Leopold von Sacher-Masoch, Venus în blană

Unii cercetători au evidenţiat posibilele legături ale lui Metamorfoza cu Venus im Pelz a lui Sacher-Masoch. Publicat iniţial ca parte a colecţiei Das Vermächtnis Kains în 1870, romanul relatează povestea unui un om complet supus. Protagonistul, aristocratul Severin von Kusiemski, o convinge pe amanta sa, Wanda von Dunajew, să-l trateze ca pe un servitor şi sclav şi chiar semnează el însuşi un contract scris obligatoriu pentru ea. Prima legătură evidentă cu povestirea lui Kafka este faptul că amândouă sunt despre o abandonare de sine practic completă a unui om şi supunere către alte persoane. Pe cât Severin este dependent financiar de tatăl său şi apoi de amanta lui, aşa este Gregor dependent financiar de tatăl său, chiar dacă îşi câştigă singur banii.

Atât Gregor, cât şi Severin duc o viaţă de nedescris, cea de servitor: Severin călătoreşte cu Wanda ca slujitor în Italia; Gregor lucrează călătorind singur pe teren pentru familia sa, iar părinţii lui cred el va practica pe viaţă această meserie de comis-voiajor total nesatisfăcătoare. (6)

O altă coincidenţă semnificativă constă în similitudinea numelor de personajele principale. Numele protagonistului lui Sacher Masoch este Severin, dar când decide să se predea capriciilor Wandei, el este redenumit Gregor de către amanta sadică şi fără milă, ca parte din subjugarea şi degradarea sa: „Sie heißen von nun an nicht mehr Severin, sondern Gregor”. În ceea ce priveşte numele de familie „Samsa”, P. B. Waldeck a sugerat posibilitatea ca acesta să fie determinat de literele sa[cher], şi mas[och] (înapoi) din numele de familie compus al autorului lui Venus im Pelz.

Chiar dacă s-a subliniat adesea, mai mult sau mai puţin argumentat, presupusul masochism din conţinutul povestirii lui Kafka, ceea ce rămâne, fără îndoială, relevant este faptul că ambii protagoniştii sunt umiliţi şi trataţi cu o brutalitate tot mai mare: în cazul lui Severin / Gregor, brutalitatea constă, în mare parte, în frecvente biciuiri de către amanta lui şi perioadele lungi în care nu avea voie să o vadă; în cazul lui Gregor Samsa, constă din mai multe aspecte de ordin fizic, răniri din partea tatălui său şi abandon progresiv de către sora sa şi de către mamă. Acestea implică un proces degradant din care rezultă, de fapt, că amândoi sunt comparaţi cu animale şi chiar cu obiecte. Severin / Gregor este descris ca un „animal” (Tier), un „vierme” (Wurm) şi un „câine” (Hund), dar şi ca simplu obiect (leblose Ding), o jucărie (Spielzeug) şi un nimic (Nichts). E numit şi Gregor „animal” (Tier) de către sora sa, e văzut ca vrăjitor (Ungeziefer) şi cadavrul său este descris de femeia care face curăţenie ca fiind un obiect (Zeug).

Un alt punct comun în ambele texte este importanţa unei doamne în blană. Personajul principal al lui Sacher-Masoch admiră, de-a lungul romanului, în mod special blănurile, care îl încântă şi e o trimitere la erotism (aşa cum se arată clar în chiar titlul Venus im Pelz). În Metamorfoza, cel mai semnificativ obiect din camera lui Gregor este tabloul cu imaginea unei doamne cu o căciulă de blană şi un boa de blană, în picioare şi ţinând ridicat un manşon greu de blană. Marea semnificaţie a acestui obiect este perceptibilă nu numai în faptul că este menţionat pe prima pagină a povestirii, dar şi prin aceea că este menţionat din nou de două ori, una dintre menţiuni la un moment crucial: când mama şi sora lui Gregor scot mobila din camera lui, Gregor părăseşte ascunzătoarea de sub canapea şi se agaţă de tablou, îndrăznind să încerce a opri pe oricine l-ar scoate. Prezenţa acestei scene arată clar că există un fel de legătură erotică între Gregor şi femeia îmbrăcată în blană imaginea. (7)

O altă legătură interesantă între lucrările lui Kafka şi Sacher-Masoch poate fi detectată, deşi nu la nivelul conţinutului explicit. La sfârşitul poveştii, Severin / Gregor este legat şi biciuit nu numai de iubita sa, dar şi de rivalul său Apollo, apoi îl abandonează amândoi. Dar tocmai acest sfârşit îngrozitor îl „vindecă” pe Severin / Gregor, care învaţă „morala poveştii”: „oricine permite să fie biciuit, merită să fie biciuit”(„Daher die Moral der Geschichte: wer sich peitschen läßt, verdient, gepeitscht zu werden“). O astfel de lecţie pare să nu fi fost învăţată de Gregor Samsa, şi nici chiar de Kafka. Metamorfoza este, într-adevăr, un fel de avertisment sau de naraţiune prin care Kafka îşi observă posibilul destin, dacă ar fi să se supună cerinţelor familiei sale de a lucra la ei, la fabrica de azbest. În acest sens, Gregor Samsa ar reprezenta un alter ego, în care Kafka şi-a întruchipat propriile slăbiciuni şi sentimente de vinovăţie.

Charles Dickens, David Copperfield

După cum am văzut, Kafka însuşi a mărturisit că se gândeşte la David Copperfield al lui Dickens, la momentul scrierii romanului America (Der Verschollene). Având în vedere că a scris Metamorfoza (Die Verwandlung) doar câteva săptămâni mai târziu, există motive întemeiate pentru a presupune că celebrul roman al autorului englez ar fi putut să-şi lase amprenta şi pe cea mai cunoscută dintre povestirile lui Kafka, cu atât mai mult cu cât, în Dickens, tema părintelui predomină. Acest lucru a fost într-adevăr argumentat de Mark Spilka, care a prezentat plauzibil cazul.

Această relaţie literară este deosebit de evidentă într-o scenă din Capitolul 4 al lui David Copperfield. Pur şi simplu pentru că l-a deranjat lecţia de ortografie, David este biciuit cu brutalitate de tatăl său vitreg, care este, de fapt, tiranul gospodăriei. După ce în zadar a încercat să se apere, David muşcă mâna lui Murdstone, iar apoi este bătut din nou şi închis în camera lui timp de cinci zile. Descrierea captivităţii sale seamănă, în multe aspecte, cu cea a protagonistului lui Kafka („închisoare”, „Gefangenschaft“). La fel ca Gregor Samsa, David este izolat de familia sa; ca Gregor, el este bătut de autoritarul părinte; ca Gregor, el este comparat cu un animal (un „cal sau câine încăpăţânat”); la fel ca Gregor, el se ghemuieşte pe podea; ca Gregor, se târâie pe podea spre un pahar; ca Gregor, trăieşte sentimente de vinovăţie profunde („vinovăţia […] este mai grea în pieptul meu decât dacă aş fi fost criminalul cel mai atroce, îndrăznesc a spune”); ca şi lui Gregor, îi este greu să se recunoască („Eu m-am ghemuit pe podea şi mi-am văzut faţa în pahar, atât de umflată, roşie şi urâtă, încât aproape că m-a înspăimântat”); ca şi lui Gregor, îi este adusă mâncarea de către o femeie (chiar şi prima masă este similară); ca şi Gregor, este apărat de mamă-sa; ca şi lui Gregor, lui David îi este ruşine să se arate la fereastră; ca Gregor, el are ciudata senzaţie de a nu se mai auzi niciodată vorbind; la fel ca Gregor, a pierdut simţul timpului („Lungimea acelor zile în care nu pot să transmit nicio idee nimănui; ele ocupă locul anilor în amintirea mea”); ca Gregor, este lipsit de bunurile sale. În acestea şi în alte detalii, experienţa lui David Copperfield aminteşte de Gregor Samsa.

Scrierile Noului Testament

Chiar dacă Franz Kafka era evreu, familia Samsa nu este evreiască, ci o familie creştină inconfundabilă (deşi religia nu este importantă, contează cumva pentru ei); acest lucru este dovedit de referinţele la sfinţi, la Crăciun şi la faptul că, atunci când rudele sale şi femeia care face curăţenie văd cadavrul lui Gregor, toate îşi fac cruce. („Ei bine, spune domnul Samsa, acum îi putem mulţumi lui Dumnezeu. Şi-a făcut cruce şi cele trei femei i-au urmat exemplul.” – „Nun, sagte Herr Samsa, jetzt können wir Gott danken. Er bekreuzte sich, und die drei Frauen folgten seinem Beispiel.”) Desigur, Kafka îl cunoştea bine, în interpretarea mitică din primul secol, pe evreul palestinian IIisus din Nazaret oferit de Evanghelii şi, mai mult, în general, cunoaşte Noul Testament şi tradiţia creştină, potrivit căreia Iisus este o figură divină a cărei moarte are un sens soteriologic universal. (8)

Cel mai interesant lucru este, însă, că, în acea victimă care e Gregor Samsa, este uşor să discernem câteva ecouri ale miticului Hristos al tradiţiei creştine. „Kafka i-a dat lui Gregor un număr a atributelor asemănătoare lui Hristos”(9). Există, desigur, următoarele asemănări generale: la fel ca Hristos, preia „vinovăţia” (Schuld) întregii lumi, pe care o luase Gregor prin responsabilitatea de a lucra pentru întreaga familie, de a lucra el însuşi comis-voiajor, pe teren, pentru a plăti datoria părinţilor săi (Schuld însemnând atât „datorie”, cât şi „vinovăţie”). Aşa cum Iisus este abandonat de ai săi discipoli şi trădat de trei ori de Petru, Gregor este progresiv abandonat de rudele sale şi de trei ori iese din camera lui şi este respins. Aşa cum Iisus este prezentat de autorii Noului Testament şi întreaga tradiţie creştină ca slujitor al suferinţei lui Isaia şi deci ca o figură „dispreţuită şi respins de oameni, om al amarului şi cunoscător al durerii”, şi suferinţele lui Gregor sunt omniprezente, fie şi aluziv, în toată povestea. Precum Iisus este calomniat pentru pasiunea sa şi devine victima unui (cel puţin din perspectiva scriitorilor Evangheliei) proces nedrept, la fel şi Gregor este victima acuzaţiilor nefondate (aduse de către managerul firmei şi de propria soră). La fel ca în formulele credinţei Noului Testament în care Iisus e considerat un animal (o oaie sau un miel) dus la tăiere, şi Gregor este prezentat ca animal şi victimă. La fel cum Iisus este văzut ca ţap ispăşitor ce poartă păcatele şi slăbiciunea omenirii în propriul său trup (Petru 2:24), trupul murdar al lui Gregor reflectă vinovăţia reprezentată prin abandon, el suferă: „[...] era acoperit şi de praf; adunase pe el fire, păr, resturi de mâncare pe spate şi pe laturi”.

Paralelele devin şi mai evidente în partea finală a textului şi în descrierea morţii lui Gregor. La fel cum, potrivit Evangheliilor, întunericul acoperă pământul înainte de moartea lui Iisus (Marcu 15:33), aşa şi în jurul lui Gregor domneşte întunericul („und sah sich im Dunkeln um”). Aşa cum Iisus este imobilizat pe cruce, Gregor îşi dă seama, şi el, că „nu se mai poate mişca deloc”. Aşa cum Iisus experimentează singurătatea şi este părăsit, Gregor moare complet singur. Se spune că Iisus a murit la ceasul al nouălea (Marcu 15: 34), ceea ce înseamnă 3 p.m. Gregor moare după ce ceasul turnului bate trei dimineaţa (3 a.m.). Chiar descrierea momentului morţii lui Gregor evocă dispariţia lui Iisus, conform celei de-a patra Evanghelii; de comparat textul lui Kafka („atunci, fără voia lui, capul i s-a scufundat complet şi din nări şi-a dat ultima respiraţie slabă”) cu Evanghelia după Ioan 19:30 („şi-a înclinat capul şi şi-a dat duhul”). Elisabeth Kiefer a sugerat că episodul în care, după moartea lui Gregor, femeia de la curăţenie îi încercă folosind o mătură lungă cadavrul evocă pasajul din Evanghelia a patra (Ioan 19:34) unde unul dintre soldaţii romani înjunghie trupul lui Iisus cu o lance. (10)

Toate aceste indicii hristologice nu sunt deloc surprinzătoare. Moartea lui Iisus din Nazaret a fost interpretată în tradiţia creştină ca un eveniment sacrificial şi expiator. Gregor Samsa a fost descris inconfundabil de Kafka, aşa cum au făcut-o mai toţi comentatorii, ca victimă a familiei sale.

*

Aceste constatări ale diferitelor asemănări cu opere literare ale căror ecouri par a se găsi în Metamorfoza nu scad cu nimic originalitatea operei lui Franz Kafka. Dacă luăm în calcul cele mai convingătoare cercetări făcute pentru a detecta textele anterioare şi ecourile lor literare în această nuvelă, putem ajunge la concluzii relevante neaşteptate. Dincolo diferenţele evidente dintre Dublul şi David Copperfield, sau între erotismul intens al lui Venus im Pelz şi acel profund sentiment religios al Evangheliilor, găsim în aceste lucrări izbitoare caracteristici comune. În primul rând, departe de fantezie, monştri şi metamorfoză, toate relatează inconfundabil poveşti despre fiinţe umane. În al doilea rând, fiecare personaj principal este tratat acolo, în diferite grade, cu violenţă fizică şi/sau psihologică şi, în consecinţă, acestea suferă o ascuţită degradare fizică şi/sau psihologică; într-un sens sau altul, protagoniştii devin victime ale celor ce-i înconjoară: Goliadkin este, din nou şi din nou, subiectul glumelor cauzate de comportamentul său ciudat şi, cel puţin cu o ocazie, este forţat să rămână închis cu gunoaiele, ca morman de gunoi. Severin este transformat de Wanda (şi, de asemenea, de el însuşi) într-un sclav mizerabil. Copperfield şi Lemekh sunt blocaţi într-o cameră; Iisus este ridiculizat şi supus celor mai ignobile moduri de tortură şi de execuţie. Mai mult, procesul de degradare atinge un asemenea nivel, încât protagonistul este degradat la categorie subumană şi comparat cu un animal: Goliadkin (şi Severin) la insectă, Copperfield şi Severin până la câine, Lemekh şi Iisus , în mod generic, la animalul gata să fie sacrificat.

Faptul că toate aceste texte au elementele cheie, fundamentale, comune nu pare a fi o coincidenţă. Dacă, după cum argumentează Fernando Bermejo-Rubio în Convergent Literary Echoes in Kafka’s Die Verwandlung. What Intertextuality Tells Us about Gregor Samsa (11), Kafka a reflectat în povestea sa o „obiectivitate coruptă” şi, prin urmare, nu a putut spune direct şi explicit adevărul despre Gregor Samsa, realizarea faptului că lucrările ale căror ecouri le găsim în Metamorfoza sunt naraţiuni despre fiinţe umane devine semnificativ. Acesta este încă un indiciu despre modul în care Metamorfoza trebuie citită. Prin urmare, ceea ce ne spune intertextualitatea despre Gregor Samsa este că el nu e un animal şi un monstru, ci pur şi simplu o fiinţă umană - o fiinţă umană, totuşi, o victimă şi, în consecinţă, suferă un puternic proces de degradare. Toate acestea se potrivesc perfect cu anumite trimiteri făcute de Kafka însuşi despre planurile sale. În două scrisori scrise în aprilie 1913 către Kurt Wolff, Kafka a formulat cererea de a i se publica Metamorfoza (Die Verwandlung), Judecata (Das Urteil) şi Fochistul (Der Heizer) împreună într-o carte care ar putea fi numită Die Söhne (Fiii). Doi ani mai târziu, după ce a scris In der Strafkolonie (În colonia penitenciară), Kafka a sugerat editorului că această nouă poveste poate fi alăturată cu Die Verwandlung şi Das Urteil sub titlul Strafen (Pedepse). Ar trebui să fie clar că, dincolo de toate celelalte legături dintre ele, se află un factor de bază unificator al tuturor acestor texte ale lui Kafka, faptul că toate sunt despre fiinţe umane şi despre maltratări pe care le suferă în relaţiile cu semenii.

Analiza intratextuală confirmă, prin urmare, cercetarea intertextuală. Acesta este încă un indiciu potrivit căruia orice predominanţă a paradigmei interpretative a Metamorfozei (Die Verwandlung) după „dogma entomologică” ar trebui înlocuită, şi în opinia lui Bermejo-Rubio, cu o altă paradigmă, care ia serios în considerare aspectul epistemologic şi etic, complexitatea şi relevanţa literară a operei lui Kafka şi, prin urmare, ia serios în considerare natura umană a lui Gregor Samsa. „Numai în acest fel vom reuşi, în cele din urmă, să depăşim disperarea comentatorilor şi să înţelegem, o dată pentru totdeauna, această capodoperă a canonului literar occidental.” (F.B.-R.)

…………….

(1) Spilka, M. 1963. Dickens and Kafka: A Mutual Interpretation. Bloomington: Indiana University Press.

(2) „Dickens Copperfield. Stilul lui Dickens din «Caloriferul» e chiar mai mult decât romanul planificat. Povestea valizei, cea încântătoare şi fermecătoare, activitatea scăzută, iubitul pe moşie, casele murdare etc. dar mai presus de toate metoda. Intenţia mea, aşa cum văd acum, a fost să scriu un roman gros, doar îmbogăţit.”

(3) Binder, H. 1975. Kafka-Kommentar zu den Sämtlichen Erzählungen. München: Winkler Verlag.

(4) Winkelman, J. 1983. The Liberation of Gregor Samsa. – Whiton, J. & Loewen, H. eds., Crisis and Commitment: Studies in German and Russian Literature in Honor of J. W. Dyck. Waterloo: University of Waterloo Press, 237–246.

(5) Lemekh spune: „Far mir un far aykh volt besser geven az ikh zol shtarbn (Pentru mine şi pentru tine ar fi mai bine dacă aş muri)”. Vocea narativă spune despre Gregor: „Opinia lui că trebuia să dispară a fost, poate, chiar mai decisivă decât cea a surorii sale (Seine Meinung darüber, daß er verschwinden müsse, war womöglich noch entschiedener, als die seiner Schwester)”

(6) „Părinţii […] îşi formaseră convingerea, de-a lungul anilor, că Gregor s-a angajat în această afacere pentru toată viaţa.” („Die Eltern […] hatten sich in den langen Jahren die Überzeugung gebildet, daß Gregor in diesem Geschäft für sein Leben versorgt war.”)

(7) „Chiar nu ştia ce să salveze mai întâi, când a văzut poza doamnei îmbrăcată în blană, izbind peretele altfel gol, s-a târât şi s-a apăsat pe geamul care o ţinea şi asta era bine pentru burta lui fierbinte. Cel puţin această imagine, pe care Gregor o acoperea acum complet, sigur nu va fi luată.” („Er wußte wirklich nicht, was er zuerst retten sollte, da sah er an der im übrigen schon leeren Wand auffallend das Bild der in lauter Pelzwerk gekleideten Dame hängen, kroch eilends hinauf und preßte sich an das Glas, das ihn festhielt und seinem heißen Bauch wohltat. Dieses Bild wenigstens, das Gregor jetzt ganz verdeckte, würde nun gewiß niemand wegnehmen.”)

(8) În vara anului 1912, în timpul şederii sale în Jungborn (Harz), Kafka l-a cunoscut pe un anume Hitzer, „cu care am devenit bun prieten în această vară şi care a vrut să mă convertească la credinţa în Iisus în lunile calea cu lungi după-amiezi”, îi scrie el lui Felice Bauer. Întâmplător, această scrisoare este datată 18 noiembrie, la doar o zi după ce Kafka începuse să scrie Metamorfoza.

(9) Holland, N. N. 1958. Realism and Unrealism. Kafka’s “Metamorphosis”. – Modern Fiction Studies 4, 143–150; Wokenfeld, S. 1970. Christian Symbolism in Kafka’s The Metamorphosis. – Studies in Short Fiction 10, 205–207.

(10) „Deoarece s-a întâmplat [ca femeia de serviciu] să ţină în mână o mătură lungă, a încercat să-l gâdile pe Gregor cu el de la uşă. Când nu a avut niciun efect, ea s-a înfuriat şi l-a împins puţin pe Gregor.”

(11) Interlitteraria 16 (2011) vol. I, 348-364.